Acțiuni ale DSVSA Alba pentru protejarea sănătății publice în sezonul estival

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba a desfășurat mai multe controale și acțiuni de consiliere la unitățile de alimentație publică, pentru protejarea sănătății publice în perioada de vară, fiind verificate cu preponderență unitățile care organizează tabere școlare, nunți, botezuri și alte evenimente, respectiv unitățile la care se servesc mâncăruri cu ocazia a diferite evenimente publice.  

O atenție deosebită a fost acordată unităților de alimentație publice la care, în această perioadă, crește consumul de produse alimentare, scopul nostru fiind prevenirea aparițiilor toxiinfecțiilor alimentare. Toate măsurile aplicate au avut ca scop asigurarea respectării condițiilor sanitar-veterinare privind producerea, procesarea, depozitarea, transportul și comercializarea produselor alimentare.

În perioada 23 iunie – 14 iulie 2025, inspectorii DSVSA Alba au efectuat 67 de controale, fiind aplicate 8 sancțiuni în valoare de 53.600 de lei, dar și o ordonanță de suspendare a activității pentru un centru de prelucrare a laptelui, care prezenta deficiențe de ordin structural și funcțional incompatibile cu desfășurarea acestei activități de alimentație publică.

În această perioadă au fost verificate toate categoriile de unități, însă o atenție mai mare a fost acordată pensiunilor turistice cu bloc alimentar, restaurantelor, teraselor sezoniere la care se servesc mâncăruri gătite, cantinelor, centrelor de prelucrare a laptelui integrat în exploatație, unităților mobile de comercializare a alimentelor, unităților de tip catering, dar și altor unități de alimentație care prepară mâncarea pentru copiii aflați în tabere școlare ori desfășoară activități de vară cu copii și servesc hrană.

În această perioadă nu au fost identificate episoade de toxiinfecții alimentare.

Principalele deficiențe constatate au fost:

– Nerespectarea normelor privind întreținerea spațiilor de depozitare și prelucrare a alimentelor. Nerespectarea regulilor generale de igienă;

– Ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare în vederea depozitării, transportului, valorificării şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislației în vigoare;

– Lipsa trasabilității produselor alimentare;

– Comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spații neaprobate sanitar veterinar și fără respectarea condițiilor de igienă conform prevederilor legislației în vigoare;

– Manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranța alimentelor;

–  Depozitarea produselor alimentare fără respectarea regimului termic prevăzut de către producător.

Acțiunile de verificare și consiliere ale DSVSA Alba, în special în zonele turistice, vor fi intensificate în următoarea perioadă. De asemenea, inspectorii sanitar-veterinari vor fi prezenți și la evenimentele publice la care se comercializează produse alimentare. Astfel, echipe ale DSVSA Alba vor fi prezente la Târgul de Fete de pe Muntele Găina ce are loc în acest weekend.

Colaborarea dintre autorități, agenții economici și consumatori este esențială în prevenirea oricărui risc alimentar. Recomandăm consumatorilor să separe alimentele (exemplu: carnea de legume), să păstreze alimentele perisabile la rece, la temperaturi mai mici de 5°C, să verifice termenele de valabilitate, dar și să raporteze orice suspiciuni la DSVSA Alba. Consumatorii pot face orice sesizări ce țin de domeniul siguranței alimentelor la nr. de telefon: 0258 835 915 ori pe adresa pe e-mail office-alba@ansvsa.ro.