Recomandări pentru evitarea apariției toxiinfecțiilor alimentare în perioadele cu temperaturi ridicate

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba recomandă populației să acorde o atenție sporită modului în care păstrează sau prepară alimentele, dar și a locurilor din care acestea sunt cumpărate, mai ales în perioadele cu temperaturi ridicate.

Astfel, consumatorilor li se recomandă:

– să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru că le oferă garanţia unor produse sigure, care au fost obținute în unități autorizate/înregistrate aflate sub supravegherea medicilor veterinari oficiali/inspectorilor oficiali din cadrul DSVSA. Acestea sunt controlate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă;

– să nu cumpere produse alimentare expuse la vânzare în locuri şi condiţii necorespunzătoare (pe stradă, din portbagajul maşinilor etc.) cu atât mai mult în cazul alimentelor uşor perisabile – carne, peşte, ouă, lapte şi produse lactate;

– să aleagă alimentele cu atenţie, ținând cont de aspect, miros, termen de valabilitate;

– să ia în considerare temperatura la care trebuie păstrate alimentele ce necesită păstrare la rece;

– să verifice prospeţimea în momentul achiziţionării – să nu cumpere alimentele cu miros neplăcut sau având culoarea, consistenţa modificată sau care prezintă mucegai pe suprafaţă;

– să nu cumpere produse care poartă indicaţiile “păstraţi la frigider”, “păstraţi la rece” sau “păstraţi în congelator” şi care nu au fost depozitate în condiţii de refrigerare sau congelare;

– cât mai repede posibil după cumpărare, alimentele de origine animală să fie introduse în frigider, unde se păstrează astfel: carnea refrigerată, laptele, produsele din lapte şi ouăle, la o temperatură de refrigerare de preferinţă între 0˚C+4˚C şi separat în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scăzută, respectiv sub -18˚C;

– să ambaleze separat alimentele care urmează a fi depozitate în frigider şi să le menţină în decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile indicate pe ambalaj;

– să păstreze alimentele gătite în recipiente acoperite;

– produsele care au fost decongelate să nu se recongeleze, pentru a fi preparate sau consumate ulterior;

– să îndepărteze alimentele alterate, care sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente;

– să spele bine fructele şi legumele înainte de a le depozita în frigider şi înainte de a le consuma.

Inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare şi pentru Siguraţa Alimentelor Alba vor verifica în special următoarele:

– expunerea la vânzare a produselor alimentare și în special a produselor de origine animală care trebuie să se realizeze în locuri sau spaţii care asigură temperaturi adecvate şi condiţii de igienă corespunzătoare;

– condiţiile de manipulare, depozitare şi transport al produselor de origine animală în toate unităţile autorizate sau înregistrate sanitar veterinar şi, în mod special, a produselor perisabile (carne proaspătă, carne tocată și carne preparată, produse din carne, peşte, ouă, lapte şi produse din lapte). Transportul produselor de origine animală trebuie să se realizeze numai cu mijloace de transport autorizate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, dotate cu sisteme de înregistrare și monitorizare a temperaturii;

– condițiile de recepționare, manipulare, depozitare și procesare a produselor de origine animală în unități care se adresează categoriilor vulnerabile ale populației (spitale, grădinițe, creșe, cămine de bătrâni, centre sociale de plasament) și care se adresează unui număr mare de consumatori (cantine, restaurante, catering, tabere pentru copii);

– depozitarea ambalajelor destinate produselor alimentare și în special a recipientelor în care se livrează/servește mâncarea gătită către consumatorii finali;

– eliminarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman din unitățile din sectorul alimentar și în special din unitățile de alimentație publică;

– asigurarea temperaturilor adecvate pentru menţinerea lanţului frigorific în timpul producției, depozitării, transportului  și expunerii la comercializare;

– măsurile privind reținerea oficială, denaturarea şi distrugerea produselor de origine animală alterate sau depreciate pe timpul transportului, distribuţiei, depozitării sau comercializării;

– interzicerea comercializării şi punerii în consum a cărnurilor care nu sunt inspectate, ştampilate şi certificate sanitar veterinar.