Focar de gripă aviară, confirmat într-o exploatație comercială din județul Mureș. Măsuri de prevenție pentru crescătorii de păsări

Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală a confirmat prezența virusului gripei aviare, serotipul H5N8, la păsările dintr-o exploatație comercială, cu un efectiv de 180.000 de capete, din localitatea Ungheni, județul Mureș, în seara zilei de 6 mai 2021.
În vederea prevenirii răspândirii virusului influenței aviare la păsările domestice, pe teritoriul național, Centrul Național de Combatere a Bolilor a dispus următoarele măsuri valabile inclusiv pentru județul Alba:
– Suspendarea organizării și desfășurării comerțului ambulant cu păsări, pentru o perioadă de 30 de zile, în toate localitățile de pe teritoriul României;
– Suspendarea activităților comerciale cu păsări vii, pentru o perioadă de 30 de zile, pe întreg teritoriul național (de la puii de o zi până la păsări reformă) pentru toate speciile de păsări comercializate prin intermediul mijlocitorilor de afaceri, precum și a oricăror altor activități de intermediere, în vederea comercializării directe către crescătorii de păsări din gospodăriile populației. Comercializarea va fi efectuată doar de către fermele comerciale autorizate cu păsări a căror stare de sănătate de sănătate este atestată.
Este foarte important ca oamenii să conștientizeze că achiziționarea păsărilor cu origine necunoscută, de la comercianții neautorizați, poate reprezenta un real pericol de introducere a influenței aviare în propriile gospodării!
La nivelul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba s-a organizat o ședință de lucru în vederea dispunerii măsurilor necesare și specifice pentru prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor în actualul context epizootic.
Astfel, medicii veterinari oficiali vor efectua verificări la operatorii din industria avicolă privind aplicarea măsurilor de biosecuritate în exploatațiile de păsări (dar și pentru respectarea celorlalte măsuri specifice în vederea prevenirii apariției bolii în județul nostru) și se vor asigura că sunt respectate toate condițiile privind mișcarea păsărilor.
Un rol extrem de importat, în acest context epizootic, îl au medicii veterinari concesionari, dar și simpli crescători de păsări, pe care îi rugăm să anunțe DSVSA Alba (telefon – 0258 835 915) despre orice suspiciune de boală, caz de mortalitate și morbiditate manifestată la păsări.
Reamintim persoanelor care cresc păsări în propriile gospodării că trebuie să respecte mai multe măsuri simple, dar extrem de importante, precum:
• Prevenirea oricărui contact direct și indirect între păsările sălbatice, în special cele de apă și păsările domestice (în special palmipede). Este interzis accesul păsărilor domestice și a păsărilor sălbatice captive la luciul de apă, lacuri, bălți, râuri și orice altă amenajare hidrologica;
• separarea în cadrul gospodăriei, în măsura posibilităților, a rațelor și gâștelor de alte păsări domestice;
• interzicerea creșterii păsărilor domestice în aer liber. Acestea trebuie ținute obligatoriu în spații special amenajate; când acest lucru nu este posibil, hrănirea și adăparea păsărilor se va realiza într-o zonă acoperită la care nu pot avea acces păsările sălbatice;
• se interzice adăparea păsărilor domestice cu apă din rezervoarele de apă de suprafață accesibile păsărilor sălbatice;
• interzicerea intrării mai multor persoane în zona de exploatare a păsărilor domestice;
• prevenirea contactului cu alte specii de mamifere, inclusiv animale de companie;
• se va acorda o atenție sporită asupra riscurilor introducerii si diseminării bolii de către vânători, care pot transmite virusul prin păsările sălbatice precum si prin echipamente;
• furajele trebuie ținute în spații închise acoperite și în timpul depozitării trebuie asigurat să nu aibă acces alte specii de animale.
De asemenea, cumpărarea de carne de pasăre, ouă și produse din carne de pasăre se va face numai din unități înregistrate/ autorizate sanitar-veterinar.
Influența (gripa) aviară este o boală infecțioasă produsă de un virus care poate afecta peste 50 de specii de păsări domestice şi păsări sălbatice. Rezervorul natural de virus îl reprezintă păsările migratoare şi în special păsările acvatice. Boala se transmite de la păsările sălbatice infectate cu virusul influenței aviare prin contact direct, contact cu cadavre de păsări, secreţii şi excreţii şi prin contact indirect prin intermediul apei, furajelor, echipamentelor, adăposturilor, mijloacelor de transport care au fost contaminate.